DESPRE PROIECT
Suntem pescari de răpitori, spinning-ari, manivelişti sau cum vrei să ne spui. Pescuim din pasiune şi nu e importantă cantitatea ci calitatea. 100 de ştiuci luate la momeală vie nu se compară cu una la artificială. În asta constă măiestria ta, să dai viaţă bucăţii ăleia de tablă, plastic sau lemn, să o faci să pară vie, rănită, să păcăleşti răpitprul. Peştele răpitor este un partener, nu o victimă. Nu mai pescuim de foame, ci doar pentru recreere, pentru relaxare. Ai prins ideea?
Copyright A.N.T.R.E.C. TULCEA
Conţinutul acestui material nu reptrezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene şi a Guvernului României
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro
OAMENII DELTEI
Primele aşezări arheologice din Delta Dunării sunt movilele funerare de la Chilia Veche şi Murighiol care datează din epoca bronzului (aprox. 3500 ani î.Hr). Sunt dovezi de locuire şi pe grindurile Caraorman şi Letea, locuire continuată în a două epocă a fierului. De-a lungul secolelor, geto-dacii, grecii, legiunile romane, turcii şi nu în ultimul rând ruşii-lipoveni au dus la dezvoltarea zonei fiind pe rând interesaţi de deschiderea Deltei Dunării către Marea Neagră şi usurinţa cu care se pot transporta diferite mărfuri către Orient. Să nu uităm că din anul 1865 Comisia Europeană a Dunării a ajutat la dezvoltarea considerabilă a porturilor Tulcea şi Sulina, iar tot din această perioadă agricultura şi pescuitul devin activităţi stabile.

Aproximativ 15.000 de locuitori. Atât numără astăzi oamenii Deltei, răspândiţi în 25 de localităţi, iniţial simple locuri favorabile întemeierii unor aşezări umane.

Populaţia autohtonă – parte integrantă a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi principalul motiv pentru care Delta nu a fost declarată, în scopul protecţiei, Parc Naţional – trăieşte în relaţie directă cu resursele naturale ale zonei.

Delta Dunării este, pe bună dreptate, unul dintre cele mai cosmopolite areale din timpuri străvechi, un exemplu de convieţuire interetnică: alături de români, care sunt majoritari, trăiesc în deplină armonie alte 21 naţionalităţi: ruşii-lipoveni, turcii, tătarii, rromii, ucrainienii, grecii, evreii, armenii, aromânii, germanii, bulgarii. Convieţuirea armonioasă într-un mod exemplar a acestor diverse grupuri etnice în înţelegere de sute de ani, fiecare cu tradiţiile lor, influenţând pe ici, pe colo arhitectura, fiecare cu lăcaşele lor de cult, îţi dă senzaţia că în Delta Dunării este loc pentru orice şi oricine.

MOD DE VIAŢĂ
Cu ce se ocupă oamenii deltei? Pescuitul reprezintă o constantă a activităţii umane din regiune, participând considerabil la producţia internă de peşte. Numai un locuitor al Deltei ştie cu precizie în ce loc se aruncă stetcile, cum se scoate captura, cum se ţese cu igliţa o gaură făcută de un peşte care s-a zbătut să se salveze şi cum se descurcă iţele ca mâine dimineaţă să meargă din nou la pescuit. Exploatarea stufului şi papurei constituie o altă ramură a activităţii umane. Casele sunt acoperite cu stuf, în mare parte. Sunt şi garduri, şi saivane din stuf şi rogojinile din camere tot din împletituri meştesugite cu atenţie sunt. Pe unele grinduri se practică cultura plantelor, pe altele există islazuri pentru creşterea animalelor. Cine nu a încercat vinul de Letea, păi să o facă. Nu există un vin mai prietenos şi mai aromat. E ca o licoare vrăjita încât, odată ce l-ai gustat, nu mai există bariere de comunicare, te înţelegi cu toată lumea şi parcă devii priceput la orice. Văcuţele păscute prin împrejurimi dau la mulsoare cam cinci litri de lapte, suficient pentru un grup de turişti să bea o ceaşcă de lapte cald şi cât se poate de natural la micul dejun. Navigaţia pe canale este o altă preocupare a localnicilor. Fie că fac excursii, fie că transportă ceva pe apă, aceştia mai reuşesc să facă un ban pentru a-şi primeni gospodăriile sau pentru a-şi ajuta copiii să meargă la şcoală.

Caleidoscop al unor peisaje mereu inedite, paradisul păsărilor şi trestiilor, al puzderiilor de peşti - Delta Dunării este o regiune de mare frumuseţe turistică şi de un real interes ştiinţific. Locuitorii, ospitalieri prin firea lor, au învăţat să pună în valoare acest colţ de lume unic şi sunt gata oricând să te întâmpine cu tot ce au mai bun la ei în casă. Vei savura cel mai bun borş de peşte, cel mai delicios mujdei care se „stinge” doar cu ceva tărie şi când va fi vremea odihnei, camerele cu lenjerii scrobite şi cu ştergare viu colorate îţi vor lăsa impresia că gazda s-a îngrijit de fiecare detaliu, ca un povestitor talentat de fiecare cuvânt bine ales. Călăuze iscusite, pescarii din Deltă, ghicesc întortochiatele cărări dintre stufărişuri chiar şi înainte de răsăritul soarelui şi te poartă cu bărcile lor fie spre cele mai splendide colonii de păsări, fie spre cele mai straşnice locuri de pescuit ca nu cumva cineva, înaintea voastră, să descopere şi să captureze peştele cel mai mare.

Ţânţarii nu sunt o problemă aşa de mare. Ceva fum de ramuri de oţetar îi sperie de nici nu spui că au existat vreodată prin zonă „inamicii”.

Casele locuitorilor au amprenta măiestriei cu care aceştia ştiu să prelucreze fiecare părticică din foloasele naturii date de Dumnezeu. Culorile vii ale gardurilor şi stâlpilor de lemn ai caselor sunt inspirate din natură: albastru - de la apa Dunării, verde - de la iarbă, şi varul alb, alb să îţi arate câtă curăţenie este în aceste suflete învăţate să trăiască simplu. Casele acoperite cu stuf sunt ceva comun, iar meşteşugarii care au învăţat să învelească locuinţele ştiu aceste secrete de la bunicii lor cu barbă albă, cu feţele arse de soare care ştiu să sculplteze până şi streşinile caselor imitând valurile Dunării. În casă, ce aer condiţionat? E atât de răcoare vara încât seara eşti nevoit să te înveleşti bine ca nu cumva să te trezeşti înţepenit. Altfel, fie încapi pe mâna gazdei, femeie muncită şi robustă de altfel, care a tras la rame cot-la-cot cu soţul ei când mergea la pescuit în zori, care îţi face un masaj de ai să uiţi vreodată de orice durere de şale. Sau mai ai o singură scăpare: baia lipovenească.

O saună cu aburi, unde dacă intri trebuie să rezişti bărbăteşte, să te supui la un „ritual” bine pus la punct: te aşezi pe o băncuţă de lemn, arunci apă pe nişte pietre încinse bine, te „baţi” pe spate cu nişte ramuri de plop.

Ai grijă că localnicii sunt foarte rezistenţi la aceste „condiţii extreme” aşa că tu stai cât rezişti, nu cât îţi recomandă ei. Baia e bună şi vara, dar iarna, mai ales, când vii de la pescuit sau vânătoare cu mâinile bocnă de frig, e cel mai bun „tratament” să îţi revii şi să mai ai curaj să mai pleci pe canale şi a două zi.

Tot în Deltă trebuie neapărat să ceri „cina festivă”. Focul de tabără, plăcinta de peşte sau plachia, corul de lipovence care cântă atât de frumos şi poveştile pescăreşti sau vânătoreşti cu monştri din adâncuri sau mistreţi fioroşi îţi vor lăsa o impresie cu care pleacă orice turist care vizitează Delta: că-i atât de frumos aici, că totul e atât de natural şi că s-a terminat totul atât de repede....
Investim în viitorul tău! Proiect selectat în cadrul Programului Operaţional Regional şi co-finanţat de Uniunea Europeană prin fondul European pentru Dezvoltare Regională
De ce este Delta Dunării atât de deosebită? Pentru că: e cel mai nou pământ din Europa (creşte cu 40 m de pământ în fiecare an); • e a două deltă că mărime din Europa (cea a Volgăi deţine primul loc) şi ocupă locul 23 în lume; • e a treia că importanţă ecologică din cele 300 de rezervaţii naturale din lume, după Insulele Galapagos şi Marea Barieră de Corali; • e o zonă foarte productivă, generând o diversitate de resurse biologice; • e una dintre cele mai mari şi compacte zone de stuf din lume (240.000 ha); • e locul cu cea mai bogată faună ornitolo-gică din lume (aproximativ 325 specii); • e o combinaţie de ecosisteme şi ecotonuri naturale şi artificiale, cum sunt apă potabilă, apă de mare, ecotonuri terestre, apă curgătoare şi stătătoare, mlaştine, zone uşor inundate, diguri, terenuri de regenerare pentru agricultură, piscicultură, păduri; în Delta Dunării se află insule de păduri vechi cu vegetaţie subtropicală rară pentru aceste zone ale lumii, la jumătatea distanţei dintre Ecuator şi Polul Nord; • e cea mai importantă zonă umedă din sud-estul Europei, cu rol însemnat în reciclarea apei în regiune şi în lume; • e o zonă cu o mare biodiversitate - o multitudine de insecte, păsări şi peşti - şi un loc de întâlnire al păsărilor călătoare; • este locul în care se găsesc specii de păsări foarte rare şi pe cale de dispariţie.