DESPRE PROIECT
Suntem pescari de răpitori, spinning-ari, manivelişti sau cum vrei să ne spui. Pescuim din pasiune şi nu e importantă cantitatea ci calitatea. 100 de ştiuci luate la momeală vie nu se compară cu una la artificială. În asta constă măiestria ta, să dai viaţă bucăţii ăleia de tablă, plastic sau lemn, să o faci să pară vie, rănită, să păcăleşti răpitprul. Peştele răpitor este un partener, nu o victimă. Nu mai pescuim de foame, ci doar pentru recreere, pentru relaxare. Ai prins ideea?
Copyright A.N.T.R.E.C. TULCEA
Conţinutul acestui material nu reptrezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene şi a Guvernului României
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro
ŞTIUCA
(Esox Lucius)

Prezentă pe mai multe continente începând din America de Nord, Europa, Asia, alături de prezenţa în documentele istorice au dus la crearea multor mituri şi prezente în folclorul multor ţări.

Numele latin al ştiucii, “Lucius” se referă la Luce, lupul de apă dulce, denumită astfel datorită caracterului îndrăzneţ, lacom şi a voracităţii excesive.

Legendele străvechi prezintă ştiuci de dimensiuni supranaturale şi de vârste înfricoşătoare. Oasele de ştiucă au fost purtate ca talismane împotriva magiei negre, şi au fost folosite în medicină sau în prepararea unor poţiuni. E

ste unul dintre cei mai spectaculoşi peşti care trăiesc în ţara noastră, reprezentând trofeul cel mai râvnit de către pescarii sportivi. Foarte răspândită în Delta Dunării, în apele de şes, lacuri de acumulare, ştiuca poate atinge peste 1 m lungime şi 25 kg greutate, fiind semnalate cazuri de exemplare mult mai mari (neomologate însă). Dimensiunea minimă a exemplarelor reţinute este de 50 cm.

În denumirea populară mai poartă numele de căţea, ciucă, mârliţă etc., în funcţie şi de mărimea acesteia.

Ştiuca este un peşte extrem de hrăpăreţ înghiţind aproape orice-i iese în cale. Gura este căptuşită cu dinţi înclinaţi spre interior, care ajută la muşcarea şi prinderea prăzii. Mulţi piscicultori din Europa o folosesc ca sanitar de ape dulci în crescătorii de crap, unde atacă exemplare bolnave sau moarte. Este des întâlnită în zonele cu ape liniştite, limpezi, cu fund curat, în care abundă peştii mici. Locul preferat în care vânează este la apă mică, aproape de mal, printre tufişuri. Văzul este foarte dezvoltat, cu vizibilitate atât în faţă, cât şi pe lateral, folosit în timpul zilei. Noaptea se foloseşte de percepţiile vibraţiilor liniei mediene pentru a găsi bancurile de peşti. De asemenea, are şi auzul foarte dezvoltat. Sezonul favorit al pescuitului la ştiucă este primăvara, februarie-martie, respectiv toamna, de la sfârşitul lui septembrie, până la îngheţul apei, cu precădere în zilele înnorate. Temperatura optimă a apei, preferată de ştiucă, este de 17 grade.

Ştiuca poate fi pescuită bine la undiţă, dar rezultatele cele mai spectaculoase se obţin la pescuitul la năluci, twistere, utilizând cârlige nr. 1-3 sau triple nr. 3-6. Poate fi ademenită uşor şi momită cu orice peşte, inclusiv cu momeli artificiale. Momeala naturală dă rezultate bune, utilizându-se în acest sens peştişorii vii fixaţi atent în montură, însă de cele mai multe ori se folosesc, cu succes, momelile artificiale (linguri, voblere, twistere etc). După ce a fost înţepată, ştiuca stă câteva clipe nemişcată, după care trage puternic. Momentul înţepării şi reacţia imediată a pescarului sunt esenţiale pentru prinderea peştelui. Nu uita să foloseşti căscătorul sau un lemn adecvat când scoţi cârligul din gura ştiucii deoarece aceasta muşcă deseori cu putere. Carnea de ştiucă este deosebit de gustoasă, ceea ce îi conferă ştiucii o valoare econo-mică ridicată.

De asemenea, icrele sunt foarte apreciate. În ultimul timp, ştiuca a fost pescuită intensiv fiind din ce în ce mai rară, în bălţile de şes. Se găseşte în special în zone bogate de vegetaţie.

Primăvara o găsim în locurile de reproducere a carasului, babuştei etc., spre sfârşitul anotimpului găsindu-se la adânc.

Vara trebuie căutată în larg, în zone unde curenţii sunt slabi, apele curate şi oxigenate.

Toamna se apropie de mal pentru căutarea hranei. În această perioadă o găsim la 1-1,5 m, dar şi în zone mai puţin adânci, 30-50 cm, dar unde nu se vede fundul. Se observă după cercurile facute pe apă şi după peştisorii care sar afară, în urma mişcării şi plescăitului, precum şi după atacul la suprafaţa.

Iarna se poate pescui la copcă, ştiuca retrăgându-se în gropi, în căutare de hrană.
Investim în viitorul tău! Proiect selectat în cadrul Programului Operaţional Regional şi co-finanţat de Uniunea Europeană prin fondul European pentru Dezvoltare Regională
De ce este Delta Dunării atât de deosebită? Pentru că: e cel mai nou pământ din Europa (creşte cu 40 m de pământ în fiecare an); • e a două deltă că mărime din Europa (cea a Volgăi deţine primul loc) şi ocupă locul 23 în lume; • e a treia că importanţă ecologică din cele 300 de rezervaţii naturale din lume, după Insulele Galapagos şi Marea Barieră de Corali; • e o zonă foarte productivă, generând o diversitate de resurse biologice; • e una dintre cele mai mari şi compacte zone de stuf din lume (240.000 ha); • e locul cu cea mai bogată faună ornitolo-gică din lume (aproximativ 325 specii); • e o combinaţie de ecosisteme şi ecotonuri naturale şi artificiale, cum sunt apă potabilă, apă de mare, ecotonuri terestre, apă curgătoare şi stătătoare, mlaştine, zone uşor inundate, diguri, terenuri de regenerare pentru agricultură, piscicultură, păduri; în Delta Dunării se află insule de păduri vechi cu vegetaţie subtropicală rară pentru aceste zone ale lumii, la jumătatea distanţei dintre Ecuator şi Polul Nord; • e cea mai importantă zonă umedă din sud-estul Europei, cu rol însemnat în reciclarea apei în regiune şi în lume; • e o zonă cu o mare biodiversitate - o multitudine de insecte, păsări şi peşti - şi un loc de întâlnire al păsărilor călătoare; • este locul în care se găsesc specii de păsări foarte rare şi pe cale de dispariţie.