DESPRE PROIECT
Suntem pescari de răpitori, spinning-ari, manivelişti sau cum vrei să ne spui. Pescuim din pasiune şi nu e importantă cantitatea ci calitatea. 100 de ştiuci luate la momeală vie nu se compară cu una la artificială. În asta constă măiestria ta, să dai viaţă bucăţii ăleia de tablă, plastic sau lemn, să o faci să pară vie, rănită, să păcăleşti răpitprul. Peştele răpitor este un partener, nu o victimă. Nu mai pescuim de foame, ci doar pentru recreere, pentru relaxare. Ai prins ideea?
Copyright A.N.T.R.E.C. TULCEA
Conţinutul acestui material nu reptrezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene şi a Guvernului României
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro
ZONE STRICT PROTEJATE

Aria protejată este o suprafaţă de teren sau acvatică destinată în mod special protecţiei şi conservării biodiversităţii, resurselor naturale şi culturale şi gestionată conform unor legi şi reglementări juridice. În condiţiile progresului tehnico-material şi ştiinţific actual, ariile protejate apar ca realităţi vitale pentru existenţa naturii şi a societăţii umane, reprezentând mai mult decât nişte spaţii deosebite din punct de vedere estetic.

În interiorul rezervaţiei (în RBDD cca 9% din teritoriu) vei găsi 20 de zone strict protejate în care se păstrează, în condiţii nemodificate sau puţin modificate de om, specii de plante şi animale, precum şi mediul lor de viaţă, pentru conservare a vegetaţiei caracteristice şi de refugiu pentru diferite specii de animale.

1. Roşca-Buhaiova (9625 ha)
2. Pădurea Letea (2825 ha)
3. Lacul Răducu (2500 ha)
4. Lacul Nebunu (115 ha)
5. Vătafu – Lunguleţ (1625 ha)
6. Pădurea Caraorman (2250 ha)
7. Sărături Murighiol (87 ha)
8. Arinişul Erenciuc (50 ha)
9. Insula Popina (98 ha)
10. Sacalin – Zătoane (21 410 ha)
11. Periteasca – Leahova ( 4125 ha)
12. Capul Dolosman (125 ha)
13. Grindul Lupilor (2075 ha)
14. Istria – Sinoe (400 ha)
15. Grindul Chituc (2300 ha)
16. Lacul Rotund (228 ha)
17. Lacul Potcoava (652 ha)
18. Lacul Belciug (110 ha)
19. Insula Ceaplace (117 ha)
20. Insulele Prundu cu păsări (187 ha)
Investim în viitorul tău! Proiect selectat în cadrul Programului Operaţional Regional şi co-finanţat de Uniunea Europeană prin fondul European pentru Dezvoltare Regională
De ce este Delta Dunării atât de deosebită? Pentru că: e cel mai nou pământ din Europa (creşte cu 40 m de pământ în fiecare an); • e a două deltă că mărime din Europa (cea a Volgăi deţine primul loc) şi ocupă locul 23 în lume; • e a treia că importanţă ecologică din cele 300 de rezervaţii naturale din lume, după Insulele Galapagos şi Marea Barieră de Corali; • e o zonă foarte productivă, generând o diversitate de resurse biologice; • e una dintre cele mai mari şi compacte zone de stuf din lume (240.000 ha); • e locul cu cea mai bogată faună ornitolo-gică din lume (aproximativ 325 specii); • e o combinaţie de ecosisteme şi ecotonuri naturale şi artificiale, cum sunt apă potabilă, apă de mare, ecotonuri terestre, apă curgătoare şi stătătoare, mlaştine, zone uşor inundate, diguri, terenuri de regenerare pentru agricultură, piscicultură, păduri; în Delta Dunării se află insule de păduri vechi cu vegetaţie subtropicală rară pentru aceste zone ale lumii, la jumătatea distanţei dintre Ecuator şi Polul Nord; • e cea mai importantă zonă umedă din sud-estul Europei, cu rol însemnat în reciclarea apei în regiune şi în lume; • e o zonă cu o mare biodiversitate - o multitudine de insecte, păsări şi peşti - şi un loc de întâlnire al păsărilor călătoare; • este locul în care se găsesc specii de păsări foarte rare şi pe cale de dispariţie.